Pondering...

Ma gandeam la teatru si film...
Exista cateva metode de a transmite un mesaj de la cel care realizeaza la cel care vede (lucru care implica si problema rolului creatiei).
In epoca actuala, se adopta metoda shoc. (ma refer la operele serioase, nu entertainment. Asta nu inseamna ca operele "serioase" nu pot fi entertaining).
Ideea din spatele tacticii este ca trebuie sa te trezesti, sa actionezi, sa schimbi, sa te vezi asa cum esti: adica lamentabil. Si pentru a intelege lucrul asta, o sa te traumatizeze, o sa dea cu tine de toti peretii, o sa-ti scarmene bine bunul simt, o sa rastoarne orice tabuuri, totul e permis, nu exista limite in violenta, mutilari, amputari, excremente, psihoze etc etc. (daca ati citit putin teatru contemporan nu o sa va mire ce scriu acum)
Necazul e -asa cum il vad eu- ca omul cand iese de la o astfel de reprezentatie, nu sta sa se gandeasca vai ce mizerabila e rasa umana, trebuie sa schimb ceva. Va spune, Realizatorul/dramaturgul este nebun de legat, ar trebui inchis intr-un azil.
Chiar pot fi blamata ca nu mai vreau asa ceva?
O cale mult mai buna pentru a schimba ceva este sa arati omului frumosul pentru ca sa aiba chef sa-l reproduca! cand zic frumos, nu ma gandesc numai la floricele pe campii hai sa le adunam copii. De altfel sunt impotriva acestui lucru, daca nu e cu adevarat necesar (de ce sa omori frumusete de floricele?!). Ma refer la frumos in sensul profund al cuvantului. Asa cum il desemnau grecii "frumos, bun, adevarat". Ceva care sa-ti dea un imbold sa schimbi ceva la tine si nu sa te faca sa vrei sa-ti tai venele ca nu mai exista nici o speranta.
(Cred ca niciodata nu am fost intr-atat de deprimata ca acum un an cand am lucrat pe noile modalitati ale tragediei in teatrul contemporan. De asta am si schimbat in anul doi pe cinema, un tip foarte interesant de altfel, dar obositor. Mi-e groaza cand ma gandesc ca trebuie sa-i vad un film. (si cica sa fac un doctorat de 3 ANI pe asta!!!!!!!!!!!!! Heeeeeeeeeeeeeeeeelp! Nebunie curata, depresie asigurata.) )
De aia-mi plac mie culturile vechi! (asiatica sau occidentala). Perioda in care omul, chiar daca nu-si putea ignora propriul stil, lucra pe subiecte universale iar arta lui era o cale de cunoastere de sine nu de exhibitionism de pareri si idei personale.
booooon.. asi mai putea continua, dar am sa ma opresc din acete tirade care nu intereseaza pe nimeni anyway:) si mai ales, o sa incetez sa fac ceea ce reprosez altora:))))))
Comme quoi, totul in acest univers releva de domeniul paradoxului!
I LOVE IT!