Small Bites

Acum doua zile, am facut o importanta achizitie pentru papilele mele gustative. Ar putea sa mi se reprosheze ca pentru o amatoare de ceai asa ca mine, descoperirea vine cam tarziu.. mai bine mai tarziu decat niciodataJ
Merg astazi la ‘Palais des Thes’ ca sa iau un Darjeeling in care sa pot sa infuzez mai apoi niste cardamom si canelle (am vazut ca asta baga in restaurantul meu indian preferat la condimente pentru Punjabi Tea). Intru deci asteptandu-ma sa ies cu obisnuitele plantute negricioase si miros astringent. Ei bine nu. Tocmai primisera trei feluri de first Flush, adica prima recolta de primavara in care, evident, nu resist sa nu-mi bag si eu nasul. Si aici mirare! Plantutele seamana cu ceaiul verde si nu cu cel negru, macar ca sunt tot atat de oxidate, si au o aroma florala si fructala. Ma uit minunata la vanzatoare, o tinerica asiatica si simpatica pe care o vad de cand imi fac proviziile la ei, si o intreb daca asta e ceai verde sau negru (exista si Darjeeling verde), intr-atat de mirata am fost de descoperire. Ea exclama: ‘Negru! Nu ati mai incercat NICIODATA pana acum?’ Eu vizibil jenata de marea-mi ignoranta a trebuit sa-mi marturisesc lipsa de cunoastere in domeniu..
Iata-ma deci in camera cu o ceasca de Darjeeling First flush SFTGFOP1, sau altfel spus First Flush Super Fine Tipi Golden Flowerly Orange Pekoe Number 1, botezat Singbulli Dj 7. Un lichid usor aramiu, cu o aroma fina de flori si fructe; un ceai tanar, fara nimic astringent in el. Bineinteles ca m-am informat, si tipul asta de ceai este cel mai scump de pe piata (si de la el de-acasa). Mi-a revolutionat complet ideile despre ceaiul negru dar in special despre Darjeeling-uri.

Citesc o carticica ce se cheama ‘In Search of the Medicine Buddha’ de care am dat din greseala, si in care autorul povesteste cum a plecat el in Nepal dupa ce a studiat acupunctura in State ca sa se initieze in medicina traditionala tibetana si ayurvedica. Povesteste despre diverse procedee printer care si alchimice in care este folosit mercurul, si mentioneaza istorisiri despre Yoghini sau saddhu alchimisti care au reusit sa-l transmute in aur. Cica un advarat alchimist poate (alchimia este integrate medicinei) sa scoata o pudra speciala care contine mercur care cica ajuta la Eliberare! Din pacate nu mai regasesc acum pasajul ca sa-l redau, dar mi se pare aproape comic cand mantioneaza ei toate beneficial care pot fi trase din chestia respective gen, indeparteaza toate bolile, cel care ingera capata orice siddhi doreste, e sanatos, longeviv, are si bogatii, poate ajunge si un jivan mukta.. si lista continua. Si stau si eu si ma intreb, daca asta chiar se poate, cine-si mai bate capul cu alte ‘side-effects’ si nu allege direct partea cu Eliberarea? E drept ca spuneau ca o practica purificatorie e necesara. Nu poate fi luata oricum si de oricine pentru ca te poate si innebuni. – all this sounds familiar- Satyananda zice intr-o carte citandu-l pe Shivananda ca exista si calea aceasta pentru a ajunge la Iluminare dar cica oamenii nu sunt inca pregatiti epntru ea. Who knows. Atatea ciudatenii (in sensul bun al cuvantului) exista pe lumea asta ca nu m-ar mira.

Un lucru magnific pe care l-am vazut la ‘Festival International des Arts Martiaux’, si despre care am vrut sa scriu dar nu am apucat pana acum, nu se refera la calugarii Shaolin, macar ca au fost magnifici, ci la niste calugari coreeni, 3 discipoli plus maitre, care au facut niste demonstratii. Maestrul avea aproape 60 de ani dar o expresie foarte interesanta a fetei. Vedeai pe de o parte ca nu mai era chiar tanar, pe de alta parte nu avea riduri sau mai stiu eu ce care sa indice batranete. In programul lor zilnic de antrenament, 1:30 minute de 4x pe zi de yoga si alte tehnici. Rezultatul?
L-am vazut pe unul dintre discipoli cum se aseaza in lotus si cu SARE la o intalntime mai mare de un metru rasfirandu-si picioarele si atingand palmele mainilor (care sunt si ele intinse) dupa care revine in lotus! ‘Sare’e un cuvant prost gasit. Mai degraba e ceva care-l trage in sus, aproape levitatie. Am citit despre chestii de genul asta in cartile lui Al. David-Neel, dar alta e cand vezi!
Pe langa asta, viteza shaolinilor si faptul ca a stat unul din ei in echilibru pe doua degete (deci cu capul in jos) nu a mai scos entuziasmul obishnuit.
Am vazut luptatori din indonezia (ati vazut Ong Bak? filmul), din India cu Kalari Payat (probabil cea mai veche tehnica de lupta din care s-au dezvoltat si celelalte arte martiale), din Japonia, Korea, China si restul lumii. A fost foarte misto. Mi-a mai placut mult de tot de un nene care se cheama Christian Tissier, care a stat in Japonia multi anis a invete Aikido-ul. E excellent. E drept drept drept si dintr-o miscare Hop! vezi adversarul rasturnat cu picioarele in sus! Am facut multe poze dar au un format prea mare ca sa le pun aici. Poate le uploadez pe un server prochainement.

Voilà, voilà!